Virgil

CONCURSUL DE ECONOMIE PENTRU STUDENŢI ŞI ELEVI „VIRGIL MADGEARU”- EDIŢIA a –VII-a, 2020.

11/27/2020

Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 25, 26 şi 27.11.2020, fiind organizat de către Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad - Facultatea de Ştiinţe Economice, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi s-a dorit a fi o punte de legătură între învăţământul preuniversitar şi cel superior economic.

Obiectivul fundamental al concursului are în vedere stimularea spiritului critic și a cercetării științifice în rândul studenților, dar și familiarizarea elevilor de liceu cu mediul academic și testarea gradului de asimilare a cunoştinţelor din domeniul economic în rândul acestora.

Evenimentul a debutat în data de 25.11.2020 începând cu orele 08:00, cu prima fază destinată concursului studenţilor. Astfel, au fost depuse 181 de lucrări (eseuri, articole şi referate ) de către studenţii Universităţii Aurel Vlaicu din Arad.

În data de 25.11.2020, începând cu orele 09:00, în sălile D19 și D20 din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, a avut loc sesiunea de susţinere eseuri şi referate elaborate de către studenţi. Au participat peste 200 de studenți fiind depuse 151 de lucrări. Ceilalți studenți au participat în mod interactiv, adresând întrebări și completând prezentările.

Lucrările au fost centrate pe problematica economică, studenții prezentând eseuri, articole şi referate cu multiple teme economice.

Concursul destinat studenţilor s-a finalizat cu premierea câștigătorilor şi înmânarea diplomelor de participare tuturor studenţilor înscrişi în concurs.

În data de 27.11.2020, ora 09:00, din Sediul Universităţii ”Aurel Vlaicu” din Arad, B-dul Revoluției nr.77, a avut loc, în mediul on-line, faza a II-a, respectiv concursul elevilor de la cele 8 licee participante: Liceul “Sever Bocu” din Lipova, Liceul Tehnologic din Chişineu Criş, Liceul Tehnologic ”Ion Creangă” din Curtici, Liceul Teoretic- Pâncota, Colegiul Economic Arad, Colegiul “Csiky Gergely”-Arad, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad şi Liceul ”Mihai Viteazul” din Ineu.

Cele mai bune prezentări ale studenţilor Universităţii ”Aurel Vlaicu” din Arad au fost transmise în format electronic și expuse online în faţa elevilor şi profesorilor din cadrul liceelor cu profil economic. În acest fel, elevii de liceu au fost familiarizaţi cu tipuri de activități specifice mediului universitar.

Concursul destinat elevilor s-a finalizat cu desemnarea câstigătorilor, iar premierea şi înmânarea diplomelor de participare tuturor elevilor membri ai echipajelor fiind programată la o dată ulterioară. La orele 13 a avut loc desemnarea câştigătorilor: Colegiul Economic Arad (premiul I ), Liceul Mihai Viteazul din Ineu (premiul II ), Liceul Tehnologic Ion Creangă din Curtici (premiul III ) şi Liceul Tehnologic- Chişineu Criş ( menţiune).

Evenimentul se află la a VII-a ediţie, numărul studenţilor participanţi cu lucrări fiind mai mic față de anul trecut, dar calitatea lucrărilor este tot mai ridicată.