Alumni cu care ne mândrim

Prezentare

Comunitatea Alumni a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad reprezintă o rețea vastă și dinamică de absolvenți care, prin realizările lor profesionale și personale, continuă să contribuie la prestigiul instituției noastre.
Absolvenții UAV sunt implicați în diverse domenii de activitate, atât la nivel național, cât și internațional, ocupând poziții de lideri, inovatori și specialiști recunoscuți. Fiecare dintre ei reuşeste sǎ aducǎ valoare comunității și reflectă angajamentul universității noastre de a forma profesioniști competenți și bine pregătiți pentru provocările societății contemporane.
Prin programele și inițiativele dedicate, secțiunea Alumni oferă oportunități de networking, colaborare profesională și dezvoltare continuă, menținând vie legătura dintre universitate și absolvenții săi. Prin intermediul acestei rețele puternice și interconectate, universitatea își propune să promoveze excelența, să consolideze relațiile cu absolvenții și să faciliteze colaborările ce pot aduce beneficii pentru toate părțile implicate.

Ruja Andrei

Senior IT Project Manager


Evoluția carierei mele a fost un proces dinamic, marcat de învățare continuă, adaptabilitate și dorința de a atinge excelența profesională.

Mi-am început studiile într-un domeniu care m-a pasionat, „Managementul” la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad în anul 2006. Am aprofundat studiile printr-un masterat în cadrul aceleiași facultăți: Administrarea financiar contabilă a întreprinderii, studii finalizate în anul 2009. Consider anii de studenție ca perioada care a pus bazele formării mele profesionale precum și o deschidere de drum în ceea ce va urma a-mi defini cariera pe viitor. Mă consider norocos că am avut cadre universitare de excepție care au știut să mă îndrume și să îmi deschidă orizontul spre ceea ce avea să mă aștepte după absolvire.

Primul meu loc de muncă a fost ca și economist în cadrul departamentului comercial al unei companii din Arad din domeniul energiei. Aici am dobândit o înțelegere solidă a practicilor și principiilor fundamentale, permițându-mi să dezvolt competențe tehnice esențiale și să mă familiarizez cu mediul profesional.

După 2 ani am considerat că este timpul să fac o schimbare în cariera mea și m-am orientat către o firmă din Arad care activează în industria constructoare a pieselor pentru mașini (automobilele fiind una din marile mele pasiuni). Am ocupat timp de 2 ani funcție de Analist achiziții în cadrul departamentului Financiar al acestei companii.

Pe măsură ce am câștigat experiență și încredere a apărut oportunitatea de a profesa și a face cu adevărat ceea ce îmi place și pentru ce m-am pregătit: management/management de proiect lucrând tot în domeniul automotive. De-a lungul celor 7 petrecuți ca și Manager de proiect în industria automotive am fost implicat în diverse proiecte care m-au ajutat să îmi extind expertiză și să îmi diversific portofoliul de abilități. M-am adaptat constant la schimbările din industrie și am încercat mereu să fiu la curent cu cele mai noi tendințe și tehnologii. Această deschidere către învățare și flexibilitate m-a ajutat să evoluez și să îmi construiesc o carieră de succes.

Un moment important în carierea mea a fost în anul 2022 când am considerat că este timpul să fac o schimbare majoră în cariera mea și să mă orientez către domeniul IT.

În prezent ocup rolul de Senior IT project manager în cadrul firmei Bosch Service Solutions din Timișoara unde coordonez proiecte de digitalizare a sistemelor de producție din cadrul fabricilor companiei.

Astăzi, mă consider un profesionist cu experiență, capabil să aducă valoare adăugată oricărei echipe sau proiect. Evoluția mea profesională este rezultatul dedicării, muncii asidue și a dorinței de a mă dezvolta continuu. Privind înapoi, sunt mândru de progresul realizat și aștept cu entuziasm noi provocări și oportunități de a-mi dezvolta cariera în viitor.

Dorina Pac

Director Sucursala BRD GSG Arad

Sunt o persoană simplă, pasionată de domeniul financiar, implicată într-un proces de învățare continuă, care tinde spre perfecționism și dispusă să investesc efortul necesar pentru a-mi atinge obiectivele.

Parcursul meu profesional nu a fost unul ușor, dar prin muncă, disciplină și perseverență, am reușit să-mi formez o bază solidă de cunoștințe, să creez relații interumane de succes și să am încredere în mine pentru a inspira încredere oamenilor care mă înconjoară.

Mi-am început studiile universitare la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad în anul 2001, unde am avut parte de o îndrumare de excepție, de profesori care m-au ghidat și care m-au ajutat să-mi dezvolt abilitățile de comunicare, de formare profesională în domeniul economic și financiar, care mi-au deschis orizontul spre viitoarea mea carieră .

În paralel cu efectuarea studiilor, am lucrat la o companie de automotive, Leoni Wiring Systems, unde am ocupat funcția de controlor calitate, reușind să-mi cresc capacitatea spiritului de observație, atenția distributivă, atenția la detalii și spiritul de echipă .

Anul 2006 a fost decisiv pentru mine, reușind să termin studiile cu bine și fiind selectată, în urma unui proces foarte amplu, ca angajată a BRD Groupe Societe Generale din Arad, pe poziția de operator ghișeu universal.

În cei peste 18 ani de activitate bancară am reușit să acumulez foarte multă experiență, trecând treptat prin mai multe poziții: Manager Clientelă și Operațiuni, Manager Clientele Mass-Market, Director Agenție și în prezent Director Sucursală.

În prezent mă consider un lider cu experiență, capabilă să aduc un plus de valoare organizației din care fac parte, sunt mândră de progresul meu, sunt încrezătoare în oamenii care mă înconjoară și cu care am dezvoltat relații trainice. Sunt motivată de performanță, încercând să creez continuu „timp pentru fiecare membru al echipei mele”, conexiune emoțională și să-i inspir prin exemplul personal.