Whats App Image 2025 05 08 at 08 43 34

CONCURSUL DE ECONOMIE PENTRU STUDENŢI ŞI ELEVI „VIRGIL MADGEARU”- EDIŢIA a XII-a

15.04.2025

Deschiderea celei de-a XII-a ediții a Concursului pentru elevi și studenți „Virgil Madgearu” – un eveniment de referință pentru Facultatea noastră – a avut loc astăzi, marcând încă o dată continuitatea unei tradiții dedicate excelenței academice și colaborării între mediul universitar și preuniversitar.

Festivitatea a fost onorată de prezența unor distinși invitați, atât din rândul sponsorilor, cât și al cadrelor didactice: doamna Ianc Monica, Director Group Retail BRD Arad, doamna decan Conf.univ.dr. Pantea Mioara-Florina, doamnele prodecan Lect.univ.dr. Mazuru Luminița-Ioana și Lect.univ.dr. Bilți Raluca-Simina, domnul Almasi Robert-Cristian – director de departament, precum și doamna Barbu Florentina-Simona – director de proiect.

În fața unei săli arhipline, aceștia au adresat participanților mesaje de bun venit, apreciind implicarea, entuziasmul și eforturile depuse de toți cei înscriși în concurs. Evenimentul a continuat cu prezentarea lucrărilor, desfășurate pe secțiuni, oferind un cadru propice pentru dezbatere, reflecție și schimb de idei.

Cea de-a doua parte a evenimentului, dedicată elevilor, se va desfășura mâine, promițând să continue în aceeași notă plină de energie și inspirație.

Mulțumim sponsorilor BRD, Fundația Socrate din Arad și Cross Fit Arad. Acest eveniment se desfășoară în parteneriat cu ISJ, AFER și Liga studenților.

#weareFSEco