Lansare de carte 8 noiembrie 2024
Volumul Creier, neuroștiințe și societate cuprinde o colecție de lucrări academice prezentate la Conferința națională multidisciplinară organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul grantului internațional Brain Awareness Week finanțat de Dana Foundation prin Federation of European Neuroscience Societies.
Lucrarea este publicată la Editura Presa Universitară Clujeană prin grija editorilor Maria Sinaci, Ștefan-Dominic Georgescu și Cristina Mihaela Salcă-Rotaru.
Cele douăzeci de lucrări științifice sunt elaborate de cercetători și universitari de la instituții de învățământ superior de prestigiu din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Craiova, Oradea și Arad, avându-i ca referenți științifici pe Sorina Paula Bolovan – Universitatea Babeș-Bolyai și Claudiu Baciu – Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.